stanil 5

Cărţile erau de la Sibiu, de la Mitropolie. Si până în iunie am terminat o clasaă, peste vara am mai făcut o clasă că am ieşit foarte bine. Şi unchiul meu preotul zice hai să facem cerere să faci şi o clasă peste vară. Am făpcut clasa a doua peste vară, am intrat în toamnă în clsa a treia. Am căpătat o bursă printr-o cerere pe care am făcut-o cu ajutorul unchiului meu preotul, am căpătat o bursă de la Sibiu de la aşa zisa fundaţie Gojdu, un macedonean care trăise în Budapesta şi lăsase o mare avere ca să se dea burse elevilor români. Am luat o bursă, am putut să intru într-un an să intru la internat ca să-i servesc pe copiii care erau mai bogaţi decât mine, să-i servesc la masă, pe urmă nu am mai stat pentru că mi se părea că nu e demn pt mine. Şi am avut bursa de la ei. Şi Clasa cincea am făcut-o iaraşi din toamnă până la Craciun clasa a cincea, am intrat în clasa a şasea. Am terminat în 22, după cinci ani am terminat liceul şi acum, unde să mă duc?

Mama stăruia încontinuu să mă duc să mă fac preot. ,,Preot dragu mamii, să te faci preot. Uite preoţii sunt cei mai cinstiţi din sat. Aştia erau intelectualii noştri atunci. În 22 începusem deja să avem şi alţi intelectuali dar ea ştia pe asta ... că preoţii sunt cei mai respectaţi, să te duci să te faci preot, uite ce cinstit e preotu’ de la noi din sat, şi unchi-tu e tot preot şi ce cinstiţi sunt...


E...Nu-mi prea convenea mie că nu se prea vorbea de către profesorii noştri prea mult despre credinţă. Aveam un profesor de religie care nu era chiar aşa prea, mă rog, întemeiat aşa, şi începusem şi noi să dăm de literatură d-asta mai filizofică. Auzisem de Darvin, auzisem de Kant, nu-i citisem, dar auzisem de ei şi auzisem că nu prea sunt credincioşi. Zic, uite oamenii care gândesc nu prea sunt credincioşi. Profesorul nu prea ştia să ne rapsundă, noi îi spuneam dar uite de ce nu sunt credincioşi filosofii aştia? nu prea ştia să ne răspundă...dacă ar fi putut să ne dea o liecţie despre Darvin sau despre Kant arătându-i cât de, mă rog, ireal e ceea ce vorbesc ei poate că ne desluşeam ...dar aşa eram cam îndoielnic...


Şi de aceea nu mă prea încânta îndemnul mamei, dar totuşi ea stăruia şi stăruia şi unchiul meu... şi în sfârşit m-am hotărât să le fac... Dar să nu mp duc la Sibiu, unde era Inst Teol pt preoţii de rînd. Si să mp duc, auzisem de Cernauţi, unde e facultate şi mai sunt şi alte facultăţi şi deci poţi să ieşi şi profesor. Şi atunci zic, m-aş duce acolo... şi bine, te duci acolo, Mergem, zicea unchiul meu. la mitropolitul sibiului si ???

Bine. 

Un coleg, foarte bun, de-al meu, în ultima clasa de liceu. Ce te duci tu la teologie, ce te duci, tu eşti cel mai bun dintre noi, ce să faci la teologie? Nu ai ce învăţa o jumătae de zi. El ştia că preotul are să facă Liturghia şi gata. ...El s-a dus la educaţia fizică, aici în Bucureşti. ...Era un băiat sărac şi el, a luat o bursă, a scris nişte cărţi, cu miscările trupului, cu desene, mi le-a dat mai târziu, cu chipuri ale omului care face gimnastică. Am vorbit spre sfârşitul vieţii cu el, mergeam prin Bucureşti şi m-am întânit cu el. Ajunsese mare pe la gusti, qqq asociaţie avea gusti cu satele. Zic, uite, spuneai că n-am ce învăţa o jumătate de zi şi toată viaţa am citit până acum telogie şi mi se pare că sunt tot la început. Zice, aşa este, ai dreptate. qqq

Asta a fost în mare ceea ce m-a determinat să merg...
Părinţii erau foarte credincioşi. Nu exista să nu mergem la biserică toţi ai casei în frunte cu părinţii. Iar când eram la şcoală ne ducea cu clasa, mergem cu şcoala... şi şcolile din sat erau confesionale, toate şcolile din ardeal erau atunci confesionale.

6.02

Tata venea de la biserica ne facea un reyumat al predicii preotului. Dupa masă se scula... masa era în prima cameră, era o tindă, pe urmă era camera aceasta, în fund era o masă şi stătea la masă şi citea din ceaslov. Întodeauna citea din ceaslov. Mama nu ştia să scrie, n-o dăduse la şcoală, deşi mama fusese fiică de preot, da îi murise bărbatul şi se căsătorise a doua oară şi avea grijă de 

Slujnică prin sat..
Şi nu ştia să scrie, dar era foarte deşteaptă şi foarte reţinută...

O întrebam când aveam abecedarul,în clasa întâi. Prima lecţie era, mi-aduc aminte, cu oile, oi. O-I, oi. Uite mamă, ce scire aici? Păi, Oi. Dar ea se uita după titlu. Hahaha, oi.
Pe urmă am ajuns la altceva. Vulpe, la v. Aici ce scrie mamă? Vulpea... vezi, e vulpe. 
Şi am ajuns până în clasa a şasea... colegii n-au mai ajuns, s-au retras mai mult... nu erau în stare. Numia eu şi cu încă un coleg am ajuns în clasa a şasea. Şi aşa m-au remarcat învăţătorii şi au stăruit să mă dea la şcoală,. După ce m-am dus eu, anul următor au venit vreo zece inşi. Mintea satului, dacă l-a dat cutare de ce să nu-l dăm şi noi? 

Până când s-a ajuns la comunism şi toată lumea merge la şcoală. Satul a rămas... mai toţi fac navetă la Braşov, la fabrici....nu cred ca s-au mai întors. Unii 

Sunt destule case goael... cu batrâni, e destul de trist.
Qqqq

Ce viaţă bogastă era la sat. 
Ce viaţă bogată, în datini. Toate obiceiurile lor, în cuminţenia lor. Ce viaţă bogată era la sat. Nu mai este acum. Şi era o unitate în sat. Erau şezătorile unde se adunau fetele şi flăcăii să le vadă, să le cunoască. 

Mergeau pe rând ...vinerea, pt că nu era voie să se toarcă....

La nişte şezători din acestea le-am citit Vămile văzduhului. Pt că aveam un frate la bucureşti şi venise 


Ce viaţă era la sat! Ce viaţă bogată în datini, în toate obiceiurile lor, în cuminţenia lor, ce viaţă extraordinară era la sat! NU mai este acum... Şi era o unitate în sat, erau şezătorile... erau şezători de femei, mergeau pe rând în diferite case, în fiecare seară. Vinerea, pentru că nu era voie să toarcă, veneau numai după ora 12.00. Eu auzeam dintr-un par acoperit cu scofârlău, auzeam ce vorbeau şi era foarte interesant... vorbeau despre credinţă, îşi povesteau viaţa. La nişte şezători din aceastea am citit Vămile văzdzhului. Ce oftau săracele când spuenau cum la fiecare vamă e oprit cel cu păcatul cutare... Se gândea fiecare la păcatul ei şi se gândea că va fi oprită de diavol la vama următoare. 
Jocurile de duminică, ce frumoase erau! O bogăţie spirituală nemaipomenită. Nu-mi dădeam seama de asta, mă simţeam doar bine în ea. Acolo toate erau minunate. Datinile acestea parcă erau sfinte, spaţiul acela cu muntele la orizont, cu dealurile care ne înconjuurau, locurile din câmp unde ne duceam des şi aveam atâtea amintiri despre întâlnirile din trecut în ele, parcă erau transparente, parcă dincolo de ele vedeai altceva. 

stanil 5